În zilele de 30 noiembrie – 1 decembrie 2018, la Centrul de Congrese din Lisabona, a avut loc ediția ordinară, a 34-a, a Bazarului Diplomatic.
Ca și în anii precedenți, evenimentul a fost organizat de Asociația Familiilor Diplomaților Portughezi, sub înaltul patronaj al Președintelui Republicii, Marcelo Rebelo de Sousa, și a purtat un caracter caritabil, avînd drept scop acumularea fondurilor pentru susținerea instituțiilor medicale ce acordă îngrijiri paliative.
În cadrul bazarului, au fost propuse vizitatorilor și produse făcute în Republica Moldova. O prezență frumoasă au avut-o și produsele cosmetice de la ”Viorica Cosmetic”.
Ambasada a participat la acest important for de solidaritate pentru al doilea an consecutiv, alături de alte circa 40 de misiuni diplomatice, expunînd un amplu spectru de produse moldovenești alimentare, vinicole, cosmetice, de vestimentație etc.
Cu sprijinul reprezentanților comunității moldovenilor în Portugalia la eveniment au fost prezentate, de asemenea, portul național, bucătăria tradițională moldovenească, precum și elemente ale culturii și obiceiurilor noastre, standul Republicii Moldova bucurîndu-se de atenție sporită din partea vizitatorilor.