DAAC Hermes, importatorul și dealerul oficial al automobilelor Škoda în Republica Moldova, a deschis la Chișinău cel de-al doilea și cel mai modern showroom al mărcii cehe.
În salonul auto sînt prezentate nu doar noile standarde, dar și cel mai nou stil al mărcii Škoda.
Prim-vicepreședintele DAAC Hermes, Igor Șcerbinschi a declarat că acest salon este unic prin faptul că este primul caz în Moldova cînd o marcă își deschide cel de-al doilea showroom la Chișinău.
„El este unic și prin faptul că dorim să oferim un serviciu suplimentar clienților, deoarece clientul trebuie să se simtă confortabil. El nu trebuie să stea mult timp în ambuteiaje, deoarece ambuteiajele sînt o problemă astăzi, el trebuie să se parcheze confortabil, să aibă posibilitatea de a alege. Putem compara acest lucru cu alte cumpărături, deoarece la noi există multe centre comerciale, parcuri minunate, showroom-uri ale altor mărci. Clientul are posibilitatea de a compara mașinile și alegerea clientului devine tot mai calitativă. Prin urmare, acest lucru este convenabil. Este deja un avantaj competitiv. Dacă clientului îi convine acest lucru, înseamnă că el poate aprecia”, a declarat Igor Șcerbinschi.
El a subliniat că Škoda este o marcă de succes, care este prezentă pe piață din 1997. Această marcă se află mereu în top 3 al vînzărilor.
„Este lider pe piața din Moldova și, respectiv, acolo unde există succes, acolo se fac investiții, deoarece sînt mulți clienți, ei locuiesc în diferite regiuni, în diferite sectoare ale Chișinăului, iar deschiderea celui de-al doilea salon Škoda este o comoditate pentru ei. Aceasta este totuși o afacere și te gîndești nu doar la brand, ci și la faptul că este un brand care generează venituri”, a subliniat prim-vicepreședintele DAAC Hermes
La rîndul său, brand-managerul Škoda în Republica Moldova, Maxim Buzdugan, a declarat că, în premieră, la Chișinău se deschide un al doilea punct de vînzare a automobilelor.
„Noi avem o experiență în domeniul vînzărilor în regiuni. Vindem deja în Bălți, Cahul, dar deocamdată sîntem singurii care am avut curajul să deschidem un al doilea punct de vînzare, un al doilea salon în Chișinău. Va fi o experiență destul de interesantă, deoarece și noi facem un pas în necunoscut și sper că această experiență va fi una de succes”, a declarat Maxim Buzdugan.
Potrivit lui, cel de-al doilea salon auto Škoda, situat pe strada Calea Ieșilor nr. 14, este interesant prin faptul că aici au fost implementate unele idei inovatoare moderne legate de progres și digitalizare.
„Avem anumite zone digitale, avem conținut care ne va permite să vizualizăm mai mult și mai bine anumite produse. În sală există panouri speciale touch, suporturi speciale pentru prețuri care ne permit să vizualizăm. Și, bineînțeles, credem că această experiență va fi mai reușită pentru noi și pentru clienții noștri, pentru confortul lor”, a declarat brand-managerul mărcii Škoda în Moldova.
El a mai spus că este important și faptul că, odată cu deschiderea celui de-al doilea punct de vînzare Škoda din capitală, Chișinăul este acoperit geografic mai intensiv.
„Clienților noștri le va fi mai convenabil să efectueze o deservire tehnică aici, căci după showroom, se va deschide și un service auto, iar celor care locuiesc în sectoarele Sculeni, Buiucani, Centru, le va fi mai convenabil să vină la salonul nostru. Salonul nostru este interesant. Și locația este foarte bună pentru noi. Aici se formează deja un mic cluster. Este vorba de Mazda, Geely, Škoda, Land Rover, Jaguar. În principiu, și din punct de vedere istoric acest loc este important pentru noi, pentru că am pornit de la Calea Ieșilor, chiar și clienții noștri încă își amintesc că am fost aici și vin aici amintindu-și adresa din trecut. Așa că va fi foarte avantajos pentru noi să ne întoarcem aici”, a declarat Maxim Buzdugan.
Potrivit acestuia, astăzi marca Škoda este cea mai la modă și cea mai democratică, este foarte inovatoare, ceea ce le place clienților moderni și, în același timp, este foarte tradițională.
„Pentru că structura modernă a mărcii și gama de modele se construiește acum pe acele tradiții inginerești care au mai mult de 130 de ani și, bineînțeles, fiecare model de pe piața noastră este un bestseller. Și sîntem foarte mîndri de asta, pentru că putem spune cu încredere că fiecare model este iubit de clienții noștri. Avem un mare succes atît la mașinile mici, corporative, de exemplu Fabia, Scala, cît și la cele mari, emblematice – Superb, Kodiaq, Karoq. Cu alte cuvinte, acum ne aflăm într-un trend absolut normal în ceea ce privește poziționarea. Iar anul viitor va fi și mai interesant, pentru că vom avea cinci produse noi deodată: este vorba despre modelele actualizate Octavia, Kamiq și Scala și, de asemenea, două modele absolut noi, Kodiaq și Superb. Asta se va întîmpla spre mijlocul anului viitor. Credem că acest lucru va da un impuls suplimentar dezvoltării noastre, pentru că acestea sînt mașini foarte interesante și moderne, ca și noul nostru salon de aici”, a subliniat brand-manager Škoda în Moldova.
„Îi invităm pe toți oaspeții noștri, pe toți iubitorii mărcii, precum și pe cei care nu știu încă nimic despre marca Škoda, să descopere această nouă experiență. Noul nostru salon auto este situat în sectorul Buiucani, pe strada Calea Ieșilor nr. 14. Veniți, vom fi foarte bucuroși să vă vedem în noul showroom!”, a declarat Maxim Buzdugan.
Menționăm că în perioada 16-18 noiembrie, Škoda Moldova și DAAC Hermes vor organiza Zilele Ușilor Deschise la noul salon auto Škoda din Chișinău, situat pe strada Calea Ieșilor 14, pentru ca iubitorii mărcii să se familiarizeze cu cele mai noi și atractive modele Škoda și să profite de campania noastră „Oferta de Sezon”.
La Ziua Ușilor Deschise îi așteaptă toate modelele Škoda. Vizitatorii pot aprecia inovațiile și tehnologiile avansate a gamei de modele Škoda, pot alege o mașină compactă, un SUV sau o mașină elegantă, pot găsi un model care să corespundă tuturor necesităților.
Toate mașinile din salon participă la campania „Oferta de Sezon”, de aceea puteți beneficia de prețurile și condițiile speciale de achiziție și să vă transformați visul de a deveni proprietarul unei mașini Škoda în realitate.
Oaspeții vor putea savura o ceașcă de cafea gustoasă și fursecuri delicioase, iar echipa prietenoasă va răspunde la toate întrebările și îi vor ajuta să facă cea mai bună alegere a mașinii perfecte.
”Nu ratați această oportunitate de a explora universul Škoda și de a face o investiție în viitorul dumneavoastră pe patru roți. Prin prezența dumneavoastră, veți contribui la transformarea acestui eveniment într-un succes, și suntem nerăbdători să vă întâlnim și să împărtășim pasiunea noastră pentru mașinile Škoda. Vă așteptăm cu mare drag și cu cea mai bună cafea în noul showroom Škoda din Chișinău în perioada 16-18 Noiembrie 2023. Vă promitem o experiență memorabilă!”, au declarat echipa Škoda Moldova și DAAC Hermes.
De menționat că serviciile de paza și securitate au fost asigurate de „CHESTOR”S.R.L.