VIORICA-COSMETIC S.A.

VIORICA-COSMETIC S.A. 2022-03-29T16:48:18+00:00

Project Description

De mai bine de 32 de ani, întreprinderea produce articole cosmetice şi de parfumerie de calitate înaltă, prin combinarea celor două domenii esențiale – ingredientele naturale și eficacitatea susținută profesional. Strategia companiei este orientată spre respectarea raportului preţ-calitate, crearea unor condiţii optime de lucru pentru angajați, precum și construirea unei culturi organizaționale pozitive și inovatoare.

La momentul dat, compania „Viorica-Cosmetic” este recunoscută atât în Moldova, cât şi în întreaga lume, produsele acesteia fiind exportate în Republica Belarus, Ucraina, Lituania, România, Senegal, Bulgaria etc. În anul 2017, compania a deschis primul său magazin specializat peste hotarele țării, în Iași, capitala istorică și culturală a României. Astfel, „Viorica-Cosmetic” a continuat dezvoltarea propriei rețele de magazine specializate, care, în prezent, numără 36 puncte comerciale, iar 4 dintre ele se află în România.

Grija pentru tot ceea ce este frumos şi respectul faţă de tradiţie, sănătate şi mediul înconjurător, completate de cercetarea continuă, originalitatea şi atenţia faţă de necesitățile fiecărui client, au format imaginea companiei „Viorica-Cosmetic” de-a lungul timpului. Astăzi, portofoliul acesteia cuprinde peste 400 de produse cosmetice și de parfumerie. Materia primă naturală folosită în produsele „Viorica-Cosmetic” este cultivată în propria plantație ecologică – „VIOPARK”.
Rețetele exclusive pe bază de ingrediente vegetale, dezvoltate de compania „Viorica Cosmetic”, precum și investițiile recente într-un sistem de cultivare a materiei prime organice au propulsat brandul „Viorica” către un nou nivel.

Calitatea incontestabilă a produselor a fost remarcată la diferite concursuri naționale și internaționale. Evenimentul care a lăsat o amprentă plăcută și memorabilă asupra activității companiei „Viorica Cosmetic” este prestigiosul concurs internațional „Pure Beauty Global Awards”, care, an de an, reunește branduri notorii din industria mondială a frumuseții. Având drept concurenți 800 de produse de îngrijire a pielii și a părului, cosmetice și de parfumerie din 42 de țări, juriul a apreciat în mod deosebit două produse din gama „Viorica Vie”. Spuma Purificatoare pentru ten sensibil „Viorica Vie” s-a impus alături de alte 20 de branduri finaliste la categoria „Natural & Organic”. Cel de-al doilea produs finalist a devenit Crema de corp Rejuvenantă din gama „Viorica Vie” care a luptat pentru titlul de „Cel mai bun produs nou de îngrijire corporală”, alături de alte 15 branduri din toată lumea.

0год
Înființarea companiei
0 человек
Numărul personalului productiv