Indicatoarele rutiere au fost deja înlocuite!
Şoferii care au intrat astăzi în capitală dinspre traseul Tohatin-Chişinău au avut parte de o surpriză ce întrece toate surprizele cu care ne-a obişnuit primăria municipiului până acum – indicatoarele rutiere ce anunţă intrarea în localitate au fost modificate din „CHIŞINĂU” în „QHIŞINĂU”, tot ele anunţând şi schimbarea denumirii capitalei Republicii Moldova, începând cu 1 aprilie 2017.
Se pare că „vinovatul” acestei schimbări deocheate nu este, de această dată, nici primarul capitalei, nici oricare alt funcţionar din primăria Qhişinău, ci un nou model de SUV în lumea auto.
Este vorba de noul SUV ceh, SKODA KODIAQ, cazierul căruia mai înregistrează antecedente de redenumire barbară şi nemiloasă a localităţilor. Acum câteva luni, SUV-ul ceh a comis o faptă similară într-un orăşel din Alaska, redenumindu-l din „KODIAK” în „KODIAQ”. Se pare că noul SUV, denumirea căruia provine de fapt de la un urs, are o obsesie pentru a-şi marca prezenţa prin litera „Q”, iar Chişinăul pare să fie prima sa victimă europeană chiar de 1 aprilie.
SUV-ul ceh cu denumire de urs e pus tare pe şotii, întrucât a lăsat să se înţeleagă că până la sfârşitul zilei de 1 aprilie ar putea schimba şi denumirea străzii din Chişinău, care i-a plăcut cel mai mult şi care-i adăposteşte, mai nou, şi bârlogul – Calea Orheiului, stradă care ar putea fi denumită în Qalea Orheiului.
Solicitat să comenteze acuzaţiile, SUV-ul cu denumire de urs nu a răspuns la telefon, însă ne-a dat mai târziu un bip şi ne-a comunicat că nici un indicator de circulaţie n-a fost rănit în timpul reportajului, iar cei care ştiu de glumă, dar au năzuinţe serioase, sunt aşteptaţi în zilele de 1 şi 2 aprilie în bârlogul ursului, pe Calea Orheiului 111/6, să-l cunoască pe viu pe marele urs SKODA Kodiaq, nu înainte de a vedea fotoreportajul nostru cu întâmplarea de astăzi dimineaţă, realizat direct la faţa locului!