Se pare că produsele Viorica Cosmetic le plac nu doar moldovenilor.
Venită la Chişinău cu ocazia deschiderii Muzeului Frumuseţii, modelul şi prezentatoarea TV din România, Bianca Drăguşanu, a mărturisit că a rămas facinată atît de produsele de frumuseţe cît şi de ideea de a deschide un adevărat Muzeu al Frumuseţii.
„Am ajuns aici la fabrică. Am rămas surprinsă de cît de frumoasă e. Am rămas impresionată și de istoria fabricii, care este copia celebrei fabrici Dior. Sînt fascinată de tot ce am văzut aici, am cules informații noi despre ce este industria cosmetică. Am rămas surprinsă de cît de mare este toată această fabrică și ce istorie are în spate. Am testat cîteva produse și sînt deja dependentă de ele. Am și un parfum preferat, am cîteva creme pe care vreau să le iau acasă și pe care vreau să le împart cu prietenele mele ca să devenim fanele și clientele acestui brand și pînă în momentul de față sînt foarte fericită de tot ce am văzut aici”, a mărturisit Bianca Drăguşanu.
Amintim că la sfîrşitul săptămînii trecute, primul Muzeu al Frumuseţii din ţara noastră s-a deschis la Chişinău. Iar cei care îşi doresc să facă o incursiune prin trecutul şi prezentul fabricii Viorica Cosmetic pot afla detalii la 022 83 62 37 sau să acceseze pagina oficială de Facebook a companiei.