Luna mai este una rodnică. În această lună, patru companii, care fac parte din grupul DAAC, marchează jubilee importante. 30 de ani de la fondare împlinesc companiile DAAC Ecoplant și fabrica de produse cosmetice și de parfumerie ”Viorica cosmetic” și 25 ani – societățile pe acțiuni DAAC Hermes și DAAC Hermes grup.
Vasile Chirtoca, fondatorul și președintele grupului de companii DAAC, a vorbit pentru Noi.md despre calea parcursă de holdingul DAAC în cei 30 de ani, despre rezultatele obținute în ultimul timp și despre viziunile sale de viitor .
”Eram niște romantici”
–Domnule Chirtoca, acum treizeci de ani V-ați așteptat că lucrurile vor lua o astfel de întorsătură? Că modesta companie cooperatistă științifică și de producere se va transforma în cel mai mare grup de companii din țară?
-Nu doar am așteptat – am prevăzut acest lucru! Încă în anii de studii la Institutul politehnic din Odessa simțeam o dorință să realizez ceva important, semnificativ. După absolvire îmi începusem activitatea la Institutul Unional de Stat de proiectări din Chișinău (IUSPC) și atunci această dorință a devenit o certitudine – trebuie să devin un conducător, să mă aflu în fruntea unor colective mari. Prietenilor le spunem în glumă: ”Neapărat voi ajunge ministru!” Gluma e glumă, dar această senzație am avut-o cu adevărat. Și iată că în 1989 eram deja directorul unui institut de proiectări – drept că nu al celui unde activam, ci al filialei Institutului de stat de proiectări din Novosibirsc, subordonat Ministerului industriei radio al URSS.
Pe atunci, în URSS, era în plin marș mișcarea cooperatistă și în anul 1989 eu fondasem compania cooperatistă ”Golvo”, intenționam să mă dedic afacerilor. Ca parteneri am invitat doi colegi de la IUSPC – ingineri-proiectanți. Dar, pe neașteptate, mi s-a propus să fiu conducătorul unei instituții de proiectare și nu am rezistat ispitei – am acceptat, dar am anunțat conducerea că-s președintele comitetului de conducere al unei companii cooperatiste. La Moscova am fost confirmat, și am devenit director al unei instituții de stat de proiectări, iar pentru funcția de director comercial ”Golvo” l-am invitat pe vechiul meu prieten Igor Dementeenco. Trei ani am fost directorul institutului de stat de proiectări și prin cumul – președintele comitetului de conducere al companiei cooperatiste, care se ocupa de protecția mediului. Proiectam pe atunci și construiam sisteme de tratare a apelor uzate de la instalațiile de galvanizare.
-Am putea spune că ați fost printre primii care au format instituțiile de piață din Moldova?
-Da, așa este. Noi am fost primii în formarea pieței valorilor mobiliare, care așa și nu a mai fost formată definitiv. Eram niște romantici, credeam că vine libertatea și cu ea – mai multe posibilități, care neapărat vor contribui la îmbunătățirea vieții… Fiind conducător al unor companii de stat, economia cărora nu se deosebea prea mult de economia unei companii private,- aceleași cheltuieli, aceleași venituri, poate doar contabilitatea unei companii de stat este mai complicată, – noi am fost primii, care am început să dezvoltăm piața valorilor mobiliare în țară. În 1992 am fondat compania DAAC Invest, care a obținut de la Ministerul Finanțelor licența nr.1 pentru activitate pe piața valorilor mobiliare. Păstrăm și acum această licență. Însă pe atunci statul însuși nu se dumerea prea bine în această activitate nouă, la Ministerul Finanțelor abia se formase departamentul valorilor mobiliare și noi înșine ajutam funcționarii să ne elibereze licența. Pe atunci noi deja acumulasem o anumită experiență, aveam în Rusia o companie-broker la bursa de valori din Sankt Petersburg, care deținea licența nr.3 în Rusia, unde la fel toate abia începeau. Adică, noi înțelegeam ce înseamnă aceasta, credeam în viitorul acestei piețe și încercam să o formăm.
-Dar orice afacere noua este un risc. Atunci, la începutul anilor 90, apăreau numeroase direcții noi, companii noi, care între timp au părăsit cursa, iar compania Dvs. este una dintre puținele care au devenit și longevive, și ponderale. De ce?
-Poate pentru că eu venisem în afaceri deja cu o experiență în activitatea de conducător. Chiar dacă eram tînăr, lucrasem deja și ca inginer-șef de proiecte, și ca director al unei instituții de proiectări, proiectam și construiam întreprinderi urbanistice mari, înțelegeam ce și cum – conexiunile dintre autoritățile de partid și cele locale, modul de organizare a statului și cel de organizare urbană, cum trebuie să interacționezi cu funcționarii. Eu înțelegeam ce reacție va urma dacă tragi de o anumită sfoară și ce ecou se va produce în alte domenii. Poate, datorită acestei experiențe am reușit să organizez o companie, care privea înainte și înțelegea cum trebuie să reacționeze la diverse pericole. Am încercat să le evităm și cred că am reușit. Deși, desigur, am avut și pierderi.
-Din grupul DAAC fac parte peste 50 de companii din diverse domenii de activitate. Ce anume influențează alegerea sferelor de activitate ale grupului de companii DAAC și cum determinați prioritățile ?
-Probabil, absolut conștient, noi am ales doar unele sfere de activitate – businessul auto, IT. Sau, spre exemplu, întreprinderile constructoare de mașini – le-am procurat deoarece profesia mea este construcția mașinilor și pentru că am avut posibilitatea să concentrăm, la aceste întreprinderi, pachetul de control.
Celelalte au fost selectate, în mare parte, pentru că nu existau alte variante de a plasa bonurile mai mult sau mai puțin eficient, asta în timp ce guvernul majora fulgerător prețurile bunurilor supuse privatizării. Dar încercam să investim maxim în întreprinderile de prelucrare a produselor agricole. Pentru că înțelegeam în ce constă piața valorilor mobiliare, lucrasem pe ea în Federația Rusă, la începutul anului 1993 am înțeles că am ratat privatizarea din Rusia. Aveam multe vouchere de privatizare rusești, care, spre deosebire de bonurile noastre, puteau fi comercializate. Dar în loc să le investim în companiile rusești, noi doar le cumpăram și le vindeam. Aveam un venit de o mie, două mii, cinci mii de ruble la fiecare voucher, și eram fericiți.
În schimb, ulterior, în timpul privatizării moldovenești, ne-am orientat bine în situație. Am creat două fonduri de investiții pentru privatizare. Nu am avut mereu posibilitatea să alegem ceea ce voiam, iar la întreprinderile în care puteam investi, din păcate, obțineam doar pachete mici. Căci dacă era o întreprindere bună, și participanți erau mai mulți. Eram nevoiți să procurăm ce se putea și abia după asta să ne ocupăm de dezvoltare. Achiziționam reieșind din faptul că industria uleiului și cea de conserve au perspective, că fabrica de sticlă are perspective sau că întreprinderea dispune de multe imobile în centrul capitalei. Evident, în paralel, studiam bilanțul acestor întreprinderi, încercam să alegem ce era mai bun.
În acel haos rapid al privatizării era dificil să alegi o cale, care putea fi numită strategie clară în domeniul investițiilor. Strategia era următoarea: investim în întreprinderile de perspectivă, apoi facem schimb de acțiuni cu alți participanți la procesul de privatizare și formăm un holding industrial. Acest scop nu a putut fi atins imediat, am suportat două crize foarte mari, acum însă avem posibilitatea să ne organizăm activitatea astfel, încît fiecare întreprindere a noastră să se înscrie armonios în tabloul de activitate comun și să contribuie la atingerea scopurilor comune.
În cei 30 de ani, care a fost perioada cea mai complicată pentru Dvs.?
Dacă vorbim despre mine personal, ca conducător, cei mai complicați au fost anii 1989 și, probabil, 1997. Pentru că anume atunci am devenit conducătorul unei întreprinderi de stat, concomitent dezvoltam și o afacere privată, în 1990 noi am fondat întreprinderea mică ”Poliproiect”. Am creat-o, deoarece apăruse legislația care permitea întreprinderilor mici să nu achite impozite, cu anumite condiții, desigur. Această întreprindere desfășura activități expoziționale, împreună cu partenerii coseam haine. Eram nevoit să călătoresc mult, și în interesele de serviciu la stat, și în cele private. Acordam puțin timp familiei, copiilor. Era timpul acumulării primare a capitalului privat și era important să reușesc peste tot, să nu ratez nimic…
Tot în acea perioadă s-a încheiat privatizarea, am început să facem ordine la întreprinderile privatizate, să căutăm parteneri, aliați. Aceste procese au luat sfîrșit abia spre mijlocul anilor 2000 și a fost o perioadă complicată.
Dar cel mai greu a fost, desigur, 1998, criza din Rusia. Cred că tocmai în 2001 am reușit să o depășim, în acea perioadă am muncit din greu în folosul băncilor – rambursam creditele.
”Nu banii, ci armonia cu lumea și cu propria persoană – iată satisfacția cea mai mare”
-În acest an, cel mai mare producător de produse cosmetice și de parfumerie din Moldova – fabrica ”Viorica cosmetic„ – împlinește 30 de ani. Este adevărat că, recent, întreprinderea a reușit să realizeze un progres calitativ și, în pofida concurenței enorme din sfera dată, să intre cu succes pe piața externă ?
Așa cum în anul 2012 statul, care deținea 95% de acțiuni, a anunțat privatizarea fabricii, nu am avut suficient timp ca să studiem detaliat situația de la întreprindere, să facem calculele necesare – trebuia să acționăm rapid. Aveam deja stabilit un principiu: nu intrăm într-o afacere pe care nu a cunoaștem bine. Dar l-am încălcat. Nu prea știam ce-i cu acest business, dar am citit multă literatură financiară și economică. Următoarea criză, cea din 2009, ne-a demonstrat: criza afectează mai puțin anumite afaceri, inclusiv cele ce țin de cosmetică. Studiind literatura de specialitate, am descoperit o legitate interesantă: pe timp de criză, omul poate consuma mai puține alimente, dar să se spele pe cap mai rar nu poate. Și doamnele reușesc cu greu să folosească mai puține creme. De aceea, afacerile cu produse alimentare au de suferit, cele cu cosmetice – mai puțin. Am realizat acest lucru și foarte repede ne-am înțeles cu Moldova Agroindbank– partenerul care mereu ne susține, avem multe proiecte în comun. Am obținut un credit și am cumpărat fabrica. Cugetam în felul următor: să zicem că nu ne reușește businessul, dar avem asigurarea terenului pe care se află fabrica și, la nevoie, îl vindem ca să acoperim pierderile. Acum, desigur, nimeni nu mai vinde nimic, – din contra, vom dezvolta în continuare această întreprindere. Am depășit niște greșeli, am înțeles acest business și știm acum încotro mergem.
Finalizăm în prezent ideologia celui de-al treilea rebranding, în anul 2020 fabrica va intra total renovată – cu produse renovate, cu imaginea renovată, cu logourile renovate, cu misiunea și filozofia renovată. Deja am făcut foarte multe, sarcina noastră principală este nu doar să facem doamnele mai frumoase, dar și să nu le facem rău. Pot afirma cu tărie: din tot ce se vinde în țară, cosmetica noastră este cea mai inofensivă. Mai mult –produsele noastre fac bine organismului, ceea ce este foarte important pentru noi.
Anul trecut l-am încheiat aproape fără pierderi, iar anul curent va fi primul în care vom obține profit și vom începe să ne recuperăm investițiile. Da, e adevărat, să intri pe piața internațională e dificil, dar nu e imposibil, dacă ai o strategie bine pusă la punct. Lucrăm în prezent în România, anul acesta pentru prima dată am participat la expoziția de la Bologna – cea mai prestigioasă din Europa, poate chiar din lume. Am avut o prestație foarte bună, produsele noastre au trezit interesul reprezentanților țărilor CSI, a celor din Orientul Apropiat, Africa și chiar din Europa. Serviciul comercial muncește activ, negociază, stabilește condiții de colaborare și cred că anul curent va fi pentru companie foarte important, în sensul avansării ulterioare, cu ritmuri noi.
-Recent pe teritoriul ”Viorica cosmetic” a fost deschis un Muzeu al frumuseții. Care e rostul lui și ce poți vedea acolo?
Problema constă în faptul că, în ultimii 20 de ani, piața abundă de oferte cosmetice, iar fabrica a pierdut piața internă. Muzeul frumuseții este o modalitate de a le aminti concetățenilor că în țară există o întreprindere remarcabilă, dar și o formă de promovare a produselor noi, a ideologiei care stă la baza produselor noastre. Puțină lume știe că cele mai bune companii de cosmetică din lume utilizează echipamentele și materia primă cu care lucrăm noi. Oamenii trebuie să poată vedea ce facem noi, căci mulți au uitat-o pe ”Viоrica„ cea de altă dată. Adulții care foloseau produsele ei în anii 90, au trecut la alte produse, oferite de branduri cu renume mondial. Și este foarte dificil să-i întorci, să le demonstrezi că ”Viorica cosmetic” nu-i cu nimic mai prejos – chiar e mai bună. Recent am organizat o ”degustație” oarbă a cremelor pentru față, cu participarea a opt tipuri de creme, inclusiv ”Viorica grapes” și șapte companii mondiale. Am invitat la această ”degustație” cca 20 de doamne care nu folosesc produsele noastre. Cu majoritatea absolută de voturi a învins crema ”Viorica grapes” pentru față. Doamnele au fost mirate și au spus că acum vor încerca tot ce produce „Viorica cosmetic„ și vor folosi aceste produse.
Iată de ce am creat acest Muzeu al frumuseții. Acolo există o sală pentru testări, în cadrul cărora vizitatorii află ce fel de întreprindere avem, apoi încearcă produsele noastre, iar contra unei plăți simbolice pot încerca să pregătească ceva personal. Nu, nu o cremă – aceasta nu poate fi pregătită de sine stătător, fiind un proces tehnologic foarte complex, dar oamenii își pot pregăti niște scruburi, li se oferă și ambalaje speciale, cu etichetă specială – interesant, ce mai!..
-Ce alte proiecte Vă fac mîndru? Să zicem, noua combină pentru recoltarea strugurilor, creată de compania ”Agromașina”?
O da, combina ”SVK-5” este mîndria noastră. Am parcurs o cale lungă. Se știe că ”Аgromașina” producea combine pentru recoltarea strugurilor încă în timpurile sovietice. A urmat o întrerupere, noi am vrut să relansăm producerea, dar a dat criza peste noi. Știți că în 2006 viticultura noastră a scăzut foarte mult. Am luat o pauză, apoi a urmat criza financiară și am reluat acest proiect doar acum cinci ani. Diferă, desigur, de ceea ce se producea anterior – avem o combină foarte modernă. Apropo, sistemele hidraulice pentru ea au fost produse tot de una dintre întreprinderile noastre – ”Hidroinpex”, Soroca.
Ei bine, noua combină își reglează automat șasiurile, în funcție de teren, – agricultorii știu cum se face. Are o cabină bine climatizată, cu sisteme automatizate. Și e mult mai ieftină ca mostrele de peste hotare. De ceva ani o testăm în diferite zone, în vii diferite. Respectiv, reglăm echipamentele, le înlocuim, mai facem unele renovări. Anul acesta, pentru prima dată vom produce mai multe combine, vom perfecta definitiv sistemul și în anul viitor vom începe producerea în serii mici.
Sigur că ne mîndrim cu acest proiect. Ca și cu alte mașini noi, create la întreprinderile noastre, ca și cu noul centru auto Land Rover Jaguar – cel mai mare din Europa. Ne mîndrim cu noile produse ale fabricii ”Viorica” și cu proiectul «Vio parс Varnița». Ne fac plăcere aceste lucruri, pentru că în afaceri satisfacția ți-o oferă nu banii, cu ei te obișnuiești și înțelegi că ei nu aduc fericirea – fericirea este în familie, în relația cu lumea exterioară, în interacțiunea cu această lume, fiind în armonie cu lumea ta interioară.
Apropo, despre ”Varnița„. Nu demult, proiectul acestui parc ecologic părea unul fantastic, dar iată-l tradus în viață. A fost dificilă calea de la vis la traducerea lui în realitate?
Acest vis l-am avut dintotdeauna, însă am conștientizat necesitatea implementării unor asemenea proiecte doar în anul 2001. Anume artunci am dat de literatura potrivită. Și am început a cugeta asupra faptului că trebuie să trăim printre plante, că oamenii trebuie să trăiască în mediul format istoric și că acest mediu trebuie restabilit, că trebuie să revenim la modul firesc de viață. Eu am crescut la țară, copilăria mi-am petrecut-o în natură, alergam desculță și mîncam tot ce era – dar eram perfect sănătoși. La oraș, am înțeles că nu acesta este mediul cel mai potrivit… Am început să mă interesez, să citesc literatura respectivă, plus propria experiență, așa a apărut idea așezărilor ecologice, unde fiecare familie va trăi pe propriul hectar de teren și va fi creată infrastructura socială respectivă.
Dar pentru a o realiza, era absolut necesară o pepinieră pentru plante – semințe și puieți. Acestea trebuie crescute fără chimicale, îngrășăminte, în mediul firesc. Am apelat la experiența fermierului austriac Sepp Holzer – autor și consultant internațional în tehnologia agriculturii ecologice. I-am studiat metodele, am făcut cunoștință cu el personal, l-am invitat în Moldova, i-am editat cărțile. El a fost cel care ne-a ajutat la crearea acestui proiect, deoarece muncind mai bine de 50 de ani asupra ideii sale de permacultură, a acumulat o experiență colosală. Și experiența cultivării diferitor plante, și fondul semincer, și experiența construirii iazurilor (forma, terasele din jurul lor) – este o experiență unică, pe care o folosim la noi. Metoda de plantare a lui Holzer nu suportă monocultura, toate plantele trebuie să fie la un loc. De ce în pădure nu vei găsi o plantă afectată de dăunători? Pentru că toate plantele trăiesc laolaltă, se ajută reciproc, își fortifică imunitatea devenind total lipsite de gust pentru dăunători, dar foarte folositoare pentru oameni. Această experiență noi am implementat-o la crearea parcului ecologic ”Varnița”. Proiectul inițiat sub conducerea și cu participarea activă a lui Igor Scerbinschii, prim-vicepreședinte al societății pe acțiuni DAAC Hermes, care contribuie cu propria energie și propriile idei, continuă și treptat visul chiar devine realitate. Tot mai multă lume, care la început nu prea înțelegea despre ce vorbim și cu ce ne ocupăm noi, acum a deschis larg ochii și a înțeles că nu este doar ceva interesant, este ceea ce poate forma chiar un proiect de afaceri.
-Anume proiect de afaceri?
Da, neapărat! Dacă aceste lucruri nu fac obiectul unui proiect de afaceri, ele nu au perspective. Eu cred că peste niște ani noi vom începe să rambursăm mijloacele investite și să formăm o bază bună pentru a ajuta primii locuitori ai așezărilor ecologice să-și formeze propriul habitat, care va consta, în fond, din plante. Și cel mai important – vom crea un exemplu pentru alții.
A intervievat Svetlana Derevscicova
(Va urma la 14.05.2019)
